Floarea iubirii (12 iulie 2009)

– Ce ai patit copila, de ce plangi?
– Tata…, nu plang…ti se pare…
– Va trebui sa faci ceva mai mult de atat ca sa te cred.
– Of…
– Deci?
– Nu cred ca poti intelege tata…
– De ce esti asa sigura?
– Nu stiu…
– Bine atunci am sa-ti spun o poveste.
– Ce fel de poveste?
– Despre floarea iubirii.
– Dar eu nu…adica nu… bine, ai dreptate…
– Ma gandeam eu…
– Ce poveste e asta?
– E ca o legenda, un mit, am descoperit-o cand eram de varsta ta… pe vremea cand incercam sa-mi dau seama ce inseamna defapt sa iubesti…

“Cu mult timp in urma…inainte ca omenirea sa cunoasca fata pe care o stim astazi… cand lucrurile erau mai frumoase iar sufletele oamenilor erau pline de lumina, din Dragostea lor a luat nastere o Floare. Nu se stia de existenta ei… Asta pana cand, intr-o buna zi…

O copila, plangand in hohote alerga pe campul din apropierea casei sale. Era vara, iar iarba era verde si destul de mare, fapt ce o impiedica sa alerge. Pana l-a urma s-a impiedicat. Intinsa pe jos si-a dus bratele la ochi si a inceput sa planga din ce in ce mai tare… Simtea o durere puternica in suflet. Tot ce putea sa faca era sa planga… macar asa se putea elibera. Intr-un tarziu, dupa ce nici lacrimile nu mai erau suficiente, dupa ore in sir de inecat amarul, a deschis ochii si a ramas tare mirata. In dreapta ei era o floare. Una singura.

– Doamne, bine ca nu am cazut peste tine micut-o… ce ciudat, cum de ai ajuns aici? Nu te-am vazut…probabil ca tineam ochii inchisi cand am cazut. Nu te pot lasa aici, singura… Asteapta-ma, ma intorc.

Fata s-a intors intr-un suflet acasa si a cautat cel mai frumos ghiveci pe care il avea. A mai cautat o lopatica si a pus intro sticluta putina apa. S-a intors in camp. A sapat pamantul in jurul florii si a scos-o. A pus-o in ghiveci si i-a udat radacinile.

– Ce ciudat, nu stiu de ce, ma simt tare bine cand te privesc floricico.

Intorcandu-se acasa, pe drum se tot gandea unde ar putea fi cel mai potrivit loc in care sa aseze ghiveciul. A gasit unul pana la urma, pe masuta din camera ei, langa fereastra.
Se simtea bine, linistita. Si acum ca floricica care a stat langa ea cand plangea, era in camera ei, era fericita. In noaptea aceea, a adormit cu sufletul impacat.

A doua zi, s-a trezit simtind o mireasma foarte placuta in camera ei. Soarele stralucea puternic si a fortat-o sa isi deschida ochii. Uitandu-se spre fereastra, a zarit floarea. Era deschisa toata.

– Floricico ce frumoasa esti, ti-ai deschis petalele tale, se pare ca ti-a priit noaptea trecuta. Ce bine ma simt. Si ce frumos miroase in camera mea… Floricico iti multumesc.

Era fascinata de frumusetea florii, asa ca inchise ochii si o saruta.

– Hmm..polen, e dulce! Ce bine ma simt!

Dupa acea dimineata, fata disparu. A plecat si nu s-a mai intors… A doua zi, floarea a inceput sa se ofileasca. Nu a mai rezistat si in urmatoarea zi caci s-a stins de tot…

Timpul a trecut si in acea casa a venit alta fata. Ghiveciul de alta data nu mai era pe masa langa fereastra…era pus langa soba. Nu a vrut sa il arunce pentru ca era foarte frumos, cu toate ca i se parea oarecum inutil. Isi dorea sa cumpere o floare ca sa o puna in ghiveci, numai ca nu gasea niciodata timpul pentru asta.

Intr-o zi, a venit alergand in camera, s-a lipit de soba si a inceput sa planga… Dupa cateva minute s-a oprit pentru ca lacrimile ii tot cadeau in ghivechi si nu isi dorea sa il pateze cu durerea din sufletul ei. Asa ca se aseza in pat si adormi. Cand s-a trezit dis de dimineata, s-a uitat prin jur si a observat ca lucrurile ei erau cam dezordonate asa ca s-a hotarat sa faca putin ordine. Dupa ce si-a aranjat patul, s-a uitat la soba, gandindu-se la ziua trecuta. A ramas uimita cand a privit spre ghiveci. Din pamantul demult uitat acolo a incoltit o floare. Era aceiasi floare. Samanta ei a fost trezita la viata de lacrimile fetei.

– Nu-mi vine a crede ochilor. Nu imi amintesc sa fi cumparat vreo floare care sa o pun in ghiveci… Dar ce mai conteaza, acum am o floare si e la mine in camera. Ce frumos! O sa te ud in fiecare zi, o sa am grija de tine, stai sa te pun la fereastra.

Asa a si facut, nu trecea o zi fara ca floarea sa fie udata. Cu timpul a crescut, ajungand iar sa fie la fel de frumoasa. Si emana aceiasi energie, fata era fericita cand o privea.

Pana cand intr-o zi…cand fata s-a trezit sa o ude ca de fiecare data, a luat sticluta si s-a dus la ghiveci. Cand a ajuns…sticluta i-a scapat din mana… Ghiveciul era plin de apa, iar floarea se ofilise…
Vazand una ca asta fata imbratisa floarea si incepu sa planga in hohote….”

– Copila, dragostea e cel mai frumos sentiment pe care il poti simti… Nu merita sa plangi pentru ceva ce te-a facut sa te simti pierduta… Traieste-ti din plin fericirea, caci timpul trece si nu il poti intoarce… De ce sa irosesti o zi gandindu-te la lucruri care nu te fac fericita? Hai zambeste.

– Tata…multumesc.

Pe curand.

Te-as desena in ploaie. (2008 aprilie 6)

Te-as desena in ploaie, lasandu-ti picaturile sa se plimbe peste tenul tau delicat, linistindu-ti sufletul. Te-as desena in ploaie, pe marginea lacului, facandu-l sa para ca se uneste cu cerul. Te-as desena in ploaie, sub o salcie, aplecandu-se spre tine, facand-o sa para ca incearca din rasputeri sa iti fereasca trupul de picaturile ploii. Te-as desena in ploaie, langa trandafiri, facandu-te sa fii mai frumoasa decat ei. Te-as desena in ploaie si as privi cum picaturile se unesc cu foaia alba, creand forme noi, facand totul sa para divin. Te-as desena in ploaie si ar parea ca privirea-mi te urmareste in continuu. Te-as desena in ploie, facandu-te sa fii indragostita de frumusetea ei. Te-as desena in ploaie si nu as obosi. Te-as desena in ploaie si curcubeul ar rasari, facandu-l sa para ca se oglindeste in frumusetea ta. Te-as desena in ploaie, facandu-te sa devii una cu natura. Te-as desena in ploaie, in iarba verde, facand-o sa para ca esti tot ceea ce avea nevoie. Te-as desena in ploaie, departe de toti. Te-as desena in ploaie, facand-o sa fie ingragostita de tine. Te-as desena in ploaie si dorintele tale s-ar indeplini. Te-as desena in ploaie, inainte de a ma trezi….

Pe curand.